Continuă !

Toate clipele de adună în ore..zilele în ani, tot ce trăieşti rămâne scris. nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp, printre suspine şi amintiri. Nu mai poţi schimba asta, nimeni nu mai poate.Demnitatea nu are vârstă, sufletul nu are vârstă. Orice reuşită este începutul unui eşesc şi orice eşec începutul unei noi reuşite. Fiecare lovitură este un pas înainte..fiecare lacrimă contribuie la întărirea caracterului, fiecare greşeală  e o învăţătură. Totul merge înainte, nimic nu stă pe loc, continuă să lupţi atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu-ţi lăsa tăria să se tocească. Caută ca în loc de milă să impui respect, nu asculta de nimeni şi nimic..e plin, e plin de oameni fără caracter, plin de suflete care şi-au pierdut drumul şi bat pasul pe loc. Continuă ! Aleargă.. luptă.. când nu mai poţi alerga ia-o la trap, când nu mai poţi nici aşa ia-o la pas..dar nu renunţa...nu te lăsa sa cazi ! Trăieşte demn, stai în picioare, nu primeşti mai mult decât poţi duce. Renunţă la lacrimi !Nu te ajută la nimic. Nimeni nu merită să-ţi vadă lacrimile curgând. Păstrează bunătatea pentru cei care o merită. Toţi care te-au făcut să suferi vor plăti cu vârf şi îndesat .
Păstrează lacrimile pentru clipele de fericire.Ţine capul sus, orice problemă are o rezolvare. Când rămâi singur nu te panica..nimeni nu te poate conduce pe al tău drum mai bine decât tine. Nu-ţi încărca sufletul cu ură, şi ura e un sentiment şi nimeni nu merită să beneficieze de sentimentele tale. Lasă-i pe toţi să cadă sau să se ridice, tu continuă ! Dacă eşti cinstit şi sincer oamenii te pot înşela, fii sincer oricum ! Dacă ai succes îţi poţi creea duşmani, caută succesul oricum ! Dacă zâmbeşti oamenii te pot considera fals, zâmbeşte oricum ! Dacă eşti fericit oamenii pot deveni geloşi, fii fericit oricum ! Tot ce poţi clădi în suflet alţii pot dărâma într-o secundă, construieşte oricum ! Iartă-te pe tine şi iartă-i pe toţi . Nimic nu e între tine şi oameni..totul e pentru propria ta persoană. Nu ţine cont de nimeni, ţine cont doar de ceea ce e în sufletul tău, dacă ai căzut nu te lăsa să zaci, toţi te vor călca în picoare. Ridică-te şi continuă ! Nu-ţi pierde timpul cu oamenii..timpul e preţios iar oamenii sunt diferiţi. Nu-i lăsa să te tragă în spate. Nu suferi pentru nimeni..nimeni nu suferă pentru tine.Destinaţia ta e clară, îndreaptă-te spre ea, arată-le la toţi că valorezi, că ai putere, că poţi să ajungi acolo unde îţi doreşti.
          Viaţa e aşa cum ţi-o faci, arată-le la toţi că eşti puternic, ca persoană impune respect ! Adevărul e în tine, în sufletul tău, doar tu îl ştii, nimeni altcineva, oricine ce ar zice ! Continuă ! Societatea îmi provoacă dezgust, nu trezeşte compasiune în mine. Eu continui! Nimeni nu îmi va lua fericirea şi zâmbetul !

IUBIREA MEA

         "Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului." - William Shakespeare
    O iubire, nu există mângâiere mai dulce decât vocea ta caldă. Nu există cer mai albastru decât ochii tăi. Nu există deşert mai cald decât sufletul tau. Eram doar un suflet rănit şi rătăcit în ceaţa grea a dimineţii...dar ai venit şi mi-ai vindecat rănile. Fără să vreau, mi-am găsit echilibrul şi tot fără să te caut te-am găsit. Inima mea e acum un ocean de iubire... pe fundul căruia vei găsi mereu iertare. Zâmbetele mele toate au un motiv ...:TU !
   Te iubesc cu cea mai puternică dăruire şi ţi-aş putea împărtăşi iubirea mea la infinit, fără ca aceasta să se micşoreze. M-aş trasforma în roua dimineţii doar ca sa-ţi ating obrajii şi în întunericul nopţii doar ca să-ţi fac somnul uşor...în soarele după-amiezii m-aş schimba doar ca să-ţi încălzesc pielea şi în susurul unui izvor doar ca să-ti potolesc setea.
   Tot ce cu rătăcire căutam am găsit în tine şi toată liniştea din lume e acum în sufletul meu..ai alungat orice urmă de trecut, orice urmă de tristeţe..ţi-ai clădit în a mea inimă un imperiu peste care eşti stăpân..Îmi aduci fericirea prin lucruri mărunte, prin zâmbete şi îmbrătişări..îmi aduci căldura în suflet printr-un simplu sărut. Poate nu semnific nimic ca persoană...dar ca suflet mă aflu pe cele mai înalte culmi...daca aş putea valorifica toată iubirea ce ţi-o port, ţi-aş putea cumpăra universul întreg ca să ţi-l pun în palmă .
  Îţi mulţumesc că oferi un sens zilelor mele..îţi mulţumesc că în ochii tăi sunt doar eu, îţi mulţumesc că în prezenţa ta mă laşi să fiu cine sunt eu cu adevărat..îţi mulţumesc că îmi dai voie să te iubesc. Îţi mulţumesc că îmi faci prezentul atât de fericit. Oriunde pe acest pământ vei ajunge, eu voi fi mereu sprijinul tău şi persoana care te va iubi necondiţionat. Te iubesc, te iubesc, te iubesc!!! Ce bine...ce bine...ce bine că EŞTI !

Unde?

Unde sau cum este fericirea?...Timp...am nevoie de timp sa ma refac. Iubirea, doar iubirea ma poate salva din ghearele singuratatii...E o lupta, o lupta continua cu viata, un dor crunt de trecut. Un dor care rascoleste toate amintirile si dezgroapa durerea...toate se rasfrang ca un val lovit de stanci. Incerc, incerc sa fiu din nou acolo...sa traiesc ce am trait, dar am doar un prezent de fatada care ma face sa nu traiesc deloc, ma face sa nu mai las in urma amintiri...de fapt, nici nu stiu daca imi e bine sau rau si totusi continua lupta pentru fericire...o fericire care nu stiu nici cum arata. Sunt asa de tare si totusi atat de usor de ranit..iubirea mea e atat de simpla si inima mea asa de complicata...nu uita, o sa fiu acolo...UNDE? Nu stiu, dar o sa fiu mereu acolo pentru tine sa te ridic chiar daca tu m-ai lasat sa cad.. :)

Suflet ratacit

As putea oare sa uit cum ma fixai in sclipirea ochilor tai ? Ma lasai fara cuvinte… atingerea tamplelor mele cu caldura palmei tale imi dezbracau  mintea.

Cand te priveam simteam ca te cunosc din alt timp, din alt mileniu…simteam ca purtam amandoi urme din trecut. Vreau acum sa-ti ating mainile calde, vreau sa te scot din vis, vreau sa te privesc…de ce nu pot ? Vocea ta mi-a ramas adanc intiparita in suflet…cum se pot pierde doua suflete atat de usor?  Stii ca ai rupt o bucata din mine? Stii ca nu mai sunt eu? Spune-mi de ce porti urme din trecut? Spune-mi…Te cunosc, esti al meu, esti parte din mine…de ce nu esti aici acum? De ce? Si asta de ce o simt doar eu? Nu-mi mai gasesc locul in timp, in spatiu…era doar acolo in bratele tale, fara cuvinte, fara soapte, doar urletele de extaz ale sufletelor noastre, doar privirile adanci si lungi.

Cum poti sa pierzi atat de usor ceva de care esti legat? Nu exista resemnare, nu exista uitare. Suntem precum doi calatori prin desert despartiti de minciuna intruchipata intr-o furtuna de nisip…despartiti de orgoliul intruchipat in departare; mi-au ramas doar mirajele, doar naivitatea pe care mi-o induc prin incercarea de a uita…si doar dezamagirea si esecul, o duna de nisip interminabila care nu ma lasa sa privesc inainte, nu pot sa vad ce e dincolo de ea, daca esti tu sau nu…Doar sufletul meu te striga, il auzi? Ii recunosti vocea? E atata seceta si pustietate in viata mea…e un foc cumplit care-mi arde sufletul mocnit fumegand un dor crunt si dureros. Am nevoie de tine, apa mea, indispensabilul meu…am nevoie…am nevoie…….

Sperantele

    Ce rapid se spulbera sperantele...
    Traim sperand;
    Din mii de sperante mici cladim sperante mari, mari de tot.

    Credem cu atata ardoare ca mai avem atat de putin sa trecem linia de sosire, unde fiecare lucru la care am visat devine realitate, si cand ajungem in punctul culminant, totul se spulbera si se imprastie intr-un deznodamant plin de lacrimi si incertitudini. In acest deznodamant se complace umanitatea...putini sunt aceia care se desprind din aceasta cusca; si ajung sa fie invidiati deoarece se ridica prin puterea propriilor lor aripi acolo unde altii din teama, nici nu viseaza sa ajunga. Ei continua sa spere, chiar daca se lovesc de esec, traiesc cu speranta ca intr-o zi vor fi rasplatiti pentru fiecare lacrima, pentru fiecare speranta spulberata. Chiar daca fiecare esec le rupe o bucata din suflet, ei au cel mai frumos suflet din lume!

zambete...:)

Zambim adesea doar ca sa nu vada cei din jur ce e in inima noastra....zambim...Mi-e asa de dor de un zambet cald, venit din inima mea...mi-e dor, mi-e dor de tot. Mi-e dor de mine, foarte dor de mine. Cat as vrea sa retraiesc unele clipe. Cat as vrea sa adorm din nou cu linistea si caldura din suflet ce o aveam in trecut. Stiu ca e gol acolo, acolo undeva candva era ceva...e pustiu acolo undeva era o flacara mica...mi-e asa de dor. Zambeam cu atata putere pentru ca erai tu acolo. Stelele parca toate sclipeau pentru mine, eu sclipeam mai tare decat orice licar de speranta intensa. Mi-e teama sa adorm fara mine in sufletul tau. Mi-e teama de trecut, e singurul lucru cu care nu ma pot impaca. Nici speranta nu mai tarieste in mine, mi-e foarte frica sa-i dau viata...Mi-e dor de ochii tai, mi-e dor de tot...Singurul lucru care a ramas e zambetul , zambetul pe care il am doar ca sa nu-mi simt sufletul pustiu...Ma mint ca exista fericire multa multa in inima mea. Ma mint ca traiesc perfect, ma mint ca am trecut peste tot...Mi-e greu, si imi lipsesc toate momentele, astept acea zi in care iti vei aminti ca ai fost cel mai de pret lucru din viata mea.

toate trec ?

    Stii...uneori ma gandesc daca e adevarat ca toate trec. Toate? Care toate? Daca trec, ce ramane in urma? Ceasul cel mai intunecat sa fie oare cel dinaintea rasaritului ?
    In viata mea, tot ce a trecut, a lasat urme; adanci sau mai putin adanci. Lucrurile bune de ce se pierd mereu si cele rele raman? De ce nu exista fericire eterna si zambete din belsug? Chiar asa dezamagitoare e viata ? Optimismul? Speranta ? Devotament, iubire, curaj, demnitate, toleranta, IERTARE ...unde sunt? Unde s-a risipit viata?

    Uneori tind sa cred ca soarele vietii mele a apus de mult...s-a pierdut, s-a inecat in oceanul rutinei...in calvarul zilei de maine care nu aduce nimic nou, niciun fior, zambet sau caldura. Am luptat sa fac soarele sa rasara. Am luptat sa redau si zambete pe buze. Sa recladesc vise ruinate...Nu am luptat in zadar...nu am luptat suficient...dar am luptat...si acum? si acum? Toate roadele acestei batalii cu viata, trec? Raman iar numai lacrimi, dezamagire, tristete, calvar ? Chiar trec toate? De ce ? ...